PARTEA A 2-A A NAȘTERII ACASĂ, CA ÎN EVUL MEDIU! MĂRTURIA MAMEI!

*** După cum am promis, publicăm partea a 2-a a poveștii nașterii acasă ca în Evul Mediu. După declarația tatălui, vă invităm să citiți mărturia mamei cu pricina și finalul complet imprevizibil.***

Recunosc, atunci când a început aventura visam să ajung să scriu această poveste.

Cred că multă lume cunoaște sentimentul: sperăm să fie bine, în același timp încercăm să nu ne creăm așteptări prea mari ca să ne auto-ferim de dezamăgiri. Cel puțin eu așa funcționez. Așa că în timpul întregii aventuri am încercat să nu mă gândesc obsesiv la final, ci să fac ce-mi stă în putință pentru momentul prezent, dar cu perspectiva finalului ”dorit” în minte.

Nașterea nu este o știință, dar nu mai este nici un instinct. Nimic din jurul nostru nu ne mai stimulează să fim instinctuale ca mame, nici în sarcină, nici în procesul nașterii și cred că nici apoi, în creșterea copiilor. Eu am simțit nevoia să îmi completez sau să îmi confirm slabele instincte prin informare. De aici și până la găsirea oamenilor potriviți care să îmi fie alături a fost doar un pas, mare, dar doar unul.

80% din această poveste se datorează oamenilor potriviți.

Începusem să mă informez total dezinteresat, înca dinainte să rămân însărcinată despre naștere în general și ca orice femeie auzisem diverse povești mai mult sau mai puțin grozave, dar în orice caz tabuizate. Impresia generală era că nașterea trebuie să se întâmple și se întâmplă cumva, nu prea ai ce face, nu deții controlul, per total e ceva complet neplăcut, dar din fericire se uită și trece. Pe acest fond solid construit de către mass media, societate și de poveștile din jur îmi era și mie frică de naștere, mi se părea ceva oribil, umilitor, insuportabil de dureros etc.

Însă uitându-mă înapoi îmi dau seama din nou de cum funcționează principiul ”nimic nu e întâmplator”. Cu câțiva ani în urmă, căutând cu totul altceva pe internet am găsit o cărțulie despre naștere, scrisă de o mamă care se hotărâse să-și nască acasă cel de-al 3-lea copil și argumenta de ce. Din nou povești sinistre din spitale, dar în plus explica foarte frumos procesul nașterii, altfel decât mi-l imaginasem. Am dat uitării povestea asta până când am rămas însărcinată.

CA ÎN EVUL MEDIU! O FEMEIE DIN BUCUREȘTI A VRUT SĂ NASCĂ ACASĂ! E ABSOLUT INCREDIBIL CUM S-A TERMINAT! (PARTEA 1)

***La sfârșitul lunii iunie 2015, o femeie gravidă din București a refuzat să meargă la spital și a încercat să nască acasă, însoțită doar de o moașă, de o asistentă a moașei și de soțul ei. Rezultatul acestei decizii riscante este cu totul și cu totul neașteptat! Reporterii ziarului Adevărul Absolut publică în exclusivitate un material-bombă cu mărturiile celor doi părinți. Iată, pentru început, relatarea soțului: ***

Primul, “cel mai primul” lucru pe care l-am învățat de când cu treaba asta cu nașterea acasă a fost că dacă îți trece prin cap să naști acasă în România, primești cadou din partea societății un maldăr de etichete gata de lipit pe frunte. Așa că e bine să încep cu un mic disclaimer despre noi, pentru cei care pleacă deja cu niște ideiuțe preconcepute: nu suntem genul neo-hippie. Nici punk. Nici vama-veche. Nu te oprim pe stradă să-ți cerem “o țâgare”. Nu credem că omenirea a fost creată de o populație de șerpilieni cu libido ridicat și nici că la nașterea noastră a asistat vărul de-al doilea al lui Zalmoxes, că Zalmoxes avea altă obligație. Nu suntem nici genul turbonaționalist care și-ar broda motive populare românești și pe capacul de la WC. Apropo de WC, pe cuvânt că ne pricepem să-l folosim, indiferent dacă se acționează cu buton sau lănțișor și, wow!, chiar dacă e turcesc. Folosim cu regularitate săpun și deodorant (iar nevastă-mea, fie vorba între noi, pare să aibă o pasiune secretă pentru Domestos). Nu ne îmbrăcăm în saci de iută și opinci. Nu ne hrănim cu rădăcini și fructe culese din apropierea peșterii unde domiciliem. Iar cazierele noastre sunt curate ca o trusă medicală proaspăt sterilizată.

NELĂMURIREA NR. 1. DESPRE MEDICI

Apropo, că am zis “medicală” – e musai să știți de la bun început că n-avem a priori o problemă nici cu instituția spitalului și nici cu cea mai mare parte dintre medici. Dar, fiindcă a venit vorba -  aici e ceva ce nu înțeleg nici în ruptul capului: pe de o parte, aproape că nu există român care să fi trecut printr-un spital din țară fără să fi avut parte de experiențe traumatice. Că 3 ore de stat la coadă la urgențe. Că asistente obraznice care vor șpagă. Că medici care dau diagonstice sau tratamente aiurea și, evident, vor șpagă. Că au cumpărat din banii lor tifon și seringi. Că mulți în salon. Că mâncare proastă. Că boli luate din spital. Că toalete mizere. Etc-etc-etc, nu mai stric tastatura de pomană, știți foarte bine despre ce e vorba. Se știe – spitalele din România sunt sinistre. Buuuuuuuun. Spitalele din România sunt sinistre până când spui cuiva, cu glasul tremurând, că nevastă-ta ar vrea, dacă se poate desigur, să nască acasă. Și atunci, brusc, pentru cel căruia i-ai dat vestea (printr-un miracol pe care cercetătorii britanici nu îl pot explica) spitalele din România se dau de trei ori peste cap și se prefac în Case ale Speranței, Temple ale Sănătății, Spații Sacre ale Igienei, Siguranței și Deontologiei și, în general, în singurul loc în care poate să nască o femeie normală! (cred că v-am zis că nevastă-mea e o femeie normală, nu? Normală în sensul că nu e anormală, asta am vrut să zic.). Mă rog, aici de obicei urmează un scurt moment de perplexitate a interlocutorului și, după caz, ori o tăcere jenată (de genul: ”nu știam că ești din evul mediu. Poate e mai bine să vorbim despre vreme. Nu ți se pare că e cald azi?”), ori, și mai palpitant, un potop de acuze – că “se pot întâmpla atâtea”, că am văzut io la televizor, că cine moașă-sa pe gheață e moașa aia care vine să o asiste la naștere, că ce faci dacă copilu’ are cordonul înfășurat de optișpe ori în jurul gâtului și iese din maică-sa direct cu el în dinți? Degeaba le spui că nu trebuie să pui răul înainte, că nu trebuie să facă exces de senzaționalism pe tema copilului tău, că totul e ok, ecografiile sunt bune, moașa pricepută, grijulie și cu recomandări beton și nevasta, mai ales ea, e împăcată și liniștită de parcă zici că se pregătește de plimbat desculță pe plajă la Ibiza, nu de dureri, scrâșnete și urlete. Degeaba le spui că moașa nu are pretenția că ar substitui medicul și, în caz de orice eventuală complicație, tot moașa e prima care spune “hai la spital”. Degeaba le spui că mașina e parcată în fața scării și că ajungem la cel mai apropiat spital în 5 minute (și asta respectând semafoarele și cedând trecerea).

Ferestre către pântec (note de lectură) - 6

(Note de lectură din volumul lui David Chamberlain – Ferestre către pântec. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3, 4, 5. Sublinierile ne aparțin.)

POSTFAȚĂ

Așa cum istoria va dovedi, "oamenii de știință" le-au răpit bebelușilor plânsetele, insistând că plânsetele sunt fără rost sau la întâmplare, le-au răpit bebelușilor zâmbetele, numindu-le coincidențe sau doar provocate de gaze, le-au răpit bebelușilor cele mai vechi amintiri, considerându-le fantezii și le-au răpit durerea, numit-o "reflex". Nici una dintre aceste declarații nu se bazează pe cercetări; sunt doar teorii care perpetuează prejudecăți vechi, care justifică ritualurile dure ale nașterii, întârziind descoperirea naturii sensibile a bebelușilor. 

Marea majoritate a bebelușilor care ajung în spitale în ziua de azi este întâmpinată de specialiști medicali care încă nu sunt siguri dacă bebelușii văd, simt durerea, învață sau memorează ceea ce li se întâmplă. Medici bine intenționați, supuși propriilor protocoale, execută proceduri dureroase, fiind siguri de faptul că acestea nu îi vor afecta pe copii, neproducând pierderi pe termen lung. Ei visează.

Cu numai un secol în urmă, experții în pediatrie și psihologie susțineau că nou-născuții sunt virtual orbi, nu disting culorile, nu-și pot identifica propriile mame și nu aud decât "ecouri". Am presupus că bebelușii nu sunt afectați de schimbările bruște de temperatură survenite la naștere, iar manualele noastre tratau emoția ca pe ceva care nu este real pentru bebeluși până târziu după naștere.

Ferestre către pântec (note de lectură) - 5

(Note de lectură din volumul lui David Chamberlain – Ferestre către pântec. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3, 4. Sublinierile ne aparțin.)

7. ÎN PÂNTECE SE ÎNVAȚĂ, SE ÎNVAȚĂ, SE ÎNVAȚĂ

Pe măsură ce metodele de cercetare s-au îmbunătățit, dovezile existenței memoriei prenatale și perinatale au devenit din ce în ce mai remarcabile. Experimentele au dezvăluit că există memoria anumitor pasaje muzicale sau povești, recunoașterea anumitor voci, memoria anumitor sunete din limba natală și chiar recunoașterea poezioarelor pentru copii citite pe când copiii încă se aflau în pântec.

Psihologul Peter Hepper de la Universitatea din Queens a organizat un experiment modest cu 20 de mame însărcinate, dintre care jumătate preferau usturoiul și-l foloseau la gătit, iar cealaltă jumătate nu folosea deloc usturoi. În intervalul de 28 de ore de la naștere, copiii acestor femei au observați, în pătuțurile lor, dacă acceptă sau resping o bandă de test cu usturoi. Cele două grupuri au reacționat foarte diferit. Copiii ai căror mame nu consumau usturoi au considerat mirosul ca fiind neplăcut și l-au respins, în vreme ce copiii ai căror mame consumaseră usturoi și-au manifestat interesul pentru banda de test - aceasta este o dovadă a învățării din experiența personală din uter.

*Un studiu internațional din 1988, cuprinzător și probabil unic în lume, la care au colaborat psihologi și psihiatri din Finlanda, Cehia și Suedia a avut ca subiect diferențele pe termen lung dintre copiii doriți și cei nedoriți. În Suedia, subiecții au fost urmăriți până la vârsta de 25 de ani, în Praga până la 20-35 de ani, iar în Finlanda până la 16 ani:

Nașterea în epoca plasticului (note de lectură) - 7

(Note de lectură din volumul lui Michel Odent – Nașterea în epoca plasticului. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3, 4, 5, 6. Sublinierile ne aparțin.)

15. INDUSTRIALIZAREA NAȘTERII ÎN EPOCA PLASTICULUI IEFTIN 

(continuare)

Scanarea cu ultrasunete în timpul sarcinii a devenit simbolul îngrijirii prenatale moderne. Este cel mai costisitor element al nașterii. Are adesea un efect de nocebo. O serie de studii a comparat efectele asupra rezultatelor nașterii ale scanării rutiniere cu ultrasunete în comparație cu folosirea selectivă a scanărilor. Un studiu american a implicat mai mult de 15.000 de femei însărcinate. Ultima frază a articolului este irevocabilă: "Rezultatele acestui studiu indică precis faptul că scanarea cu ultrasunete nu îmbunătățește rezultatele perinatale în practica curentă din SUA".

Este posibil ca, în viitor, o nouă generație de studii (din cadrul cercetării sănătății primordiale) vor pune sub semnul îndoielii siguranța absolută a expunerilor repetate la ultrasunete în timpul vieții fetale.

Efectul regretabil al evăluării repetate a concentrației de hemoglobină este faptul că, în toată lumea, milioane de femei însărcinate sunt informate în mod greșit că sunt anemice, administrându-le suplimente de fier. Există o tendință de a nu lua în considerare efectele secundare ale fierului (constipație, diaree, arsuri etc.) și faptul că fierul inhibă absorbția unui factor de creștere atât de important precum zincul.

Trebuie să reținem faptul că toate aspectele vieții noastre, inclusiv modul în care se nasc copiii, pot fi puternic influențate de avansuri tehnice spectaculoase. Aceasta este lecția pe care o putem învăța din istoria plasticului.

Nașterea în epoca plasticului (note de lectură) - 6

(Note de lectură din volumul lui Michel Odent – Nașterea în epoca plasticului. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3, 4, 5. Sublinierile ne aparțin.)

12. STRATEGII DE VIITOR

Astăzi, numărul femeilor care dau naștere copilului și elimină placenta fără a fi asistate farmacologic este atât de mic, încât strategiile obstretice (de mai jos), inspirate dintr-o abordare precaută, pot să pară nerealiste.

Din cauza completei lipse de certitudine științifică, există motive serioase de a evita folosirea unor cantități mari de oxitocină sintetică în travaliile prelungite, oxitocină asociată adesea cu anestezia epidurală, cu riscul finalizării prin forceps, ventuză sau chiar cezariană.

Există motive serioase pentru a evita cezarienele planificate dinainte de travaliu. Atunci când se planifică o cezariană înainte de începerea travaliului, nu există nici o garanție că bebelușul - în special plămânii săi - este perfect matur. Hormonii materni și fetali asociați cu progresul travaliului contribuie la maturizarea plămânilor. Riscurile ridicate de probleme respiratorii sunt bine documentate. 

În general, o cezariană fără un travaliu prealabil implică faptul că fătul nu a participat la inițierea travaliului. De asemenea, implică faptul că fătului nu i s-a dat oportunitatea de a-și declanșa sistemul propriu de hormoni de stres. Dificultățile în alăptare sunt mult mai probabile decât în cazul unei cezariene precedate de travaliu.

13. CUM SĂ INTERPRETĂM DURERILE FACERII

Nașterea în epoca plasticului (note de lectură) - 5

(Note de lectură din volumul lui Michel Odent – Nașterea în epoca plasticului. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3, 4. Sublinierile ne aparțin.)

11. CE E DE ÎNVĂȚAT DE LA NAȘTERILE ACASĂ

Filmările cu nașteri acasă sunt mesaje vizuale care întăresc și mai mult condiționarea culturală (deja profund înrădăcinată) că o femeie poate naște numai dacă este înconjurată de oameni care contribuie cu energia și expertiza lor. Acesta este exact opusul mesajului corect: nevoia de bază din timpul travaliului este de "a te simți în siguranță fără a te simți observată".

Nașterile nemedicalizate sunt de cele mai multe ori sigure - la naștere, nu există nimic urgent de făcut, în afara faptului de a te asigura că mamei și fătului nu le e frig.

Unul dintre principalele obstacole ale nașterilor ușoare - în special al celor de acasă - este comuna utilizare excesivă a limbajului. Am o colecție imensă de întrebări inutile, comentarii inutile și sfaturi inutile provenind de la martorii bine intenționați ai nașterii. 

Ferestre către pântec (note de lectură) - 4

(Note de lectură din volumul lui David Chamberlain – Ferestre către pântec. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3. Sublinierile ne aparțin.)

6. NENĂSCUTUL INTELIGENT

Cele șapte tipuri de inteligență propuse de Gardner în cartea sa, Frames of Mind (1983), sunt: 1. lingvistică, 2. muzicală, 3. logico-matematică, 4. spațială, 5. corporal-kinestetică, 6. intrapersonală, 7. interpersonală.

Câțiva oameni încă mai insistă că am avea nevoie de limbaj înainte de a deveni inteligenți, dar acest lucru trece cu vederea inteligența de care este nevoie încă de la început pentru a învăța o limbă. 

Psihologii Anthony deCasper și Melanie Spence sunt celebri pentru un experiment inteligent în care mamele au fost rugate să le citească copiilor din pântece, de două ori pe zi, timp de șase săptămâni înainte de naștere, povestea Pisicul din pălărie (Cat in the Hat). După naștere, când bebelușilor le-a fost dată ocazia să sugă pe fundalul sonor cu diverse înregistrări, aceștia au preferat să sugă în ritmul familiar al poveștii Pisicul din pălărie mai degrabă decât pe ritmul altei povești alternative. Și alte experimente ale acelorași cercetători confirmă teoria procesării limbajului dinainte de naștere. 

Când eram la o emisiune la un post de radio din Dallas, Texas, un tătic pe nume Chad, mi-a raportat următorul eveniment: "Atunci când soția mea era gravidă în șase luni, i-am citit Hobbitul. Ne-a luat vreo câteva luni. Când copilul nostru era cam de patru ani, m-a rugat să îi citesc acea poveste. Când i-am citit-o, mi-a spus: "Tati, am mai auzit povestea asta!". "Nu, nu se poate. Niciodată nu ți-am citit-o.". Pe măsură ce o citeam, copilul tot insista că i-am mai citit-o. Și eu tot îi spuneam că nu i-am mai citit-o niciodată... până când soția și-a amintit dintr-od dată: "Ba da, i-ai mai citit-o, în fiecare zi, când eram gravidă cu el!..."

Ferestre către pântec (note de lectură) - 3

(Note de lectură din volumul lui David Chamberlain – Ferestre către pântec. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2. Sublinierile ne aparțin.)

5. RECALCULAREA SIMȚURILOR: 12, NU 5

Eșecul aprecierii acestui continuum al "simțurilor chimice" (miros și gust) în perioada prenatală și postnatală a dus la crearea unor protocoale medicale nepotrivite, care separă bebelușii de mamele lor și dau naștere la interferențe inutile în procesul alăptării, în cazul nașterilor la spital.

La University College din Londra, echipele care executau transfuzii de sânge fetal au remarcat că feții nenăscuți răspundeau la penetrarea intrauterină a acului prin "mișcări corporale și respiratorii viguroase". O mostră de sânge a scos la iveală un întreg flux de hormoni de stres - nivelul cortizolului crescuse cu cca. 600%, iar betaendorfinele - cu aproape 200%. Copiii nenăscuți reacționau la durere în același fel în care reacționează copiii mai mari și adulții. Cercetătorii au concluzionat că axa fetal-hipotalamică-pituitară, sensibilă la stres, este funcțională cel puțin de la începutul celui de-al doilea trimestru (în jurul vârstei concepționale de 13 săptămâni). Prin contrast, ei au descoperit că atunci când copiii prematuri erau ținuți piele-pe-piele de către mamă, în unitățile de terapie intesivă neontală, nivelurile de substanțe chimice din sângele fătului, asociate cu stresul, scădeau.

Copiii care se confruntă cu durerea în timpul gestației au un handicap serios, deoarece ei nu sunt încă echipați cu căile nervoase care să modereze durerea - care se vor dezvolta curând după naștere, iar celulele lor senzoriale servesc inițial suprafețe mai mari de piele, ceea ce înseamnă că ei simt durerea pe o suprafață mai mare a corpului lor.

Experimente controlate au demonstrat că, atunci când copiii prematuri sunt mângâiați cu blândețe câte 15 minute de trei ori pe zi timp de 10 zile, aceștia prezintă schimbări exponențiale ale metabolismului și creșterii în greutate, la aceeași cantitate de hrană primită. Ca urmare, copiii care au fost mângâiați astfel au fost externați cu câteva zile mai devreme decât omologii lor. Mai departe, când au fost examinați din nou, la vârsta de 15 luni, copiii masați prezentau o dezvoltare cognitivă accelerată în comparație cu copiii care nu au fost masați.

Experimentele au arătat în mod repetat avantajele stimulării tactile potrivite: copiii care sunt atinși cu delicatețe sunt mai relaxați, dorm mai bine și se dezvoltă mai activ și mai cu viață. Ca reacție la masaj, nivelurile hormonilor de stres precum cortizolul sau betaendorfinele scad puternic în vreme ce crește producția de celule ale sistemului imunitar.