Despre noi

Doi părinți neștiutori, necopți, naivi (continuați voi cu alte truisme...).

CITIM

Citim ca să ne lămurim ce e de făcut cu atâtea opțiuni care se bat cap în cap: cu cezarienele, cu epiduralele, cu alăptatul, cu laptele praf, cu vaccinurile. Și apoi, mai departe, cu pempărșii, alimentația, primii pași, grădinița, școala sau neșcoala sau școala acasă.

Citim pentru că am descoperit o grămadă de informații utile în cărți netraduse la noi și vrem să încercăm să vedem ce se întâmplă dincolo de stadiul clasic de “Mama și copilul”, ediția 1907. Până acum am dat peste niște lucruri extrem de interesante.

Citim pentru că ciuda unor păreri sau sfaturi, am descoperit că cititul pur și simplu ne ajută enorm. Cititul completează instincte adormite într-o societate tehnologizată, în care nu mai știm automat ce e firesc, ci trebuie să (re)învățăm asta, descrețește frunți când credeam că nu avem soluții și nu știam pe ce drum să o apucăm, confirmă presentimente și impulsuri decizionale pe care altfel probabil nu le-am fi luat în considerare, crezând din start că sunt greșite. Mai citim pentru că e fascinant să afli cum lucrurile se leagă unele de altele și cum o informație extraordinar de interesantă, te duce automat către alta și mai interesantă, pentru că nu-i așa, și în viață unele lucruri pur și simplu ”se leagă”.

Așa că, din punctul nostru de vedere, a citi despre cel mai remarcabil eveniment din viață este incomparabil mai important decât a citi pentru examenul de bacalaureat, facultate, licență, pentru permisul de conducere sau pentru angajare. (Că doar toți am citit de-am rupt pentru asta).

Știm - există cărți bune și cărți proaste și foarte proaste, dar noi credem că cititul nu omoară și că discernământul se cultivă :)

SCRIEM

De fapt, nu scriem, doar facem note de lectură, însoțite uneori de propriile comentarii. Notele nu sunt rezumate ale cărților, nu țin loc de lectura integrală, notele sunt pur și simplu transcrieri a ceea ce ne-a impresionat sau interesat pe noi. Unde ne-a impresionat tare, am bolduit.

Scriem pur și simplu ca să dăm de veste. În general, cărțile pe care le-am citit și le vom mai citi nu sunt traduse în românește, implicit nu sunt decât maxim foarte vag cunoscute la noi în țară. Așadar, noi zicem că este foarte important să ajutăm la popularizarea informațiilor extrem de prețioase pe care le conțin, chiar și prin niște banale note de lectură.

Scriem ca să dăm o mână de ajutor. Știm bine că nu toată lumea are răgaz să citească mult și din scoarță în scoarță, dar știm la fel de bine că miza (sănătatea și fericirea kinderului, carevasăzică) este mult prea mare ca să renunți pur și simplu la a te informa și a lăsa totul la voia întâmplării și a înțelepciunii populare, sau chiar și la decizia doctorului.

Scriem pentru că "puțintel" e mult, mult mai bine decât "deloc".



Cine vrea să dea de noi, ne găsește la cartidesprecopii (a rond) gmail.com



5 comentarii:

  1. Spune nu "pemparsilor"! Sanatos pentru bebe, prietenos pentru mediu, ieftin pentru portofel este sa folositi scutece lavabile. Cele mai bune preturi sunt pe site-urile gen E-bay, Ali-express-direct din China si en-gross. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum am citit ca nu sunt traduse cartile voastre. :) multumesc pentru munca de transcriere si "conspectare".

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu drag! Dă mai departe, cu siguranță va mai ajuta și pe alții!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am si cumparat in versiunea Kindle Childbirth Without Fear: The Principles and Practice of Natural Childbirth de Grantly Dick-Read. Marea majoritatea a cartilor le prefer in engleza, daca asta e limba in care au fost scrise de catre autor. ;) Multumesc pentru postarile voastre, le-am citit cu placere si interes!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua
    Si eu vreau sa va multumesc pentru informatii. Si eu am crezut ca sunt carti traduse in romaneste si am crezut ca nu le-am gasit eu, apoi m-am lamurit ca nu e asa. Sunt bucuros ca faceti aceasta munca si vreau sa va multumesc inca odata. Vreau sa va fac o recomandare de carte: Noesiterapia lui Dr. Angel Escudero. Nitu Paul

    RăspundețiȘtergere