miercuri, 4 martie 2015

Ferestre către pântec (note de lectură) - 6

(Note de lectură din volumul lui David Chamberlain – Ferestre către pântec. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1234, 5. Sublinierile ne aparțin.)


POSTFAȚĂ

Așa cum istoria va dovedi, "oamenii de știință" le-au răpit bebelușilor plânsetele, insistând că plânsetele sunt fără rost sau la întâmplare, le-au răpit bebelușilor zâmbetele, numindu-le coincidențe sau doar provocate de gaze, le-au răpit bebelușilor cele mai vechi amintiri, considerându-le fantezii și le-au răpit durerea, numit-o "reflex". Nici una dintre aceste declarații nu se bazează pe cercetări; sunt doar teorii care perpetuează prejudecăți vechi, care justifică ritualurile dure ale nașterii, întârziind descoperirea naturii sensibile a bebelușilor. 

Marea majoritate a bebelușilor care ajung în spitale în ziua de azi este întâmpinată de specialiști medicali care încă nu sunt siguri dacă bebelușii văd, simt durerea, învață sau memorează ceea ce li se întâmplă. Medici bine intenționați, supuși propriilor protocoale, execută proceduri dureroase, fiind siguri de faptul că acestea nu îi vor afecta pe copii, neproducând pierderi pe termen lung. Ei visează.

Cu numai un secol în urmă, experții în pediatrie și psihologie susțineau că nou-născuții sunt virtual orbi, nu disting culorile, nu-și pot identifica propriile mame și nu aud decât "ecouri". Am presupus că bebelușii nu sunt afectați de schimbările bruște de temperatură survenite la naștere, iar manualele noastre tratau emoția ca pe ceva care nu este real pentru bebeluși până târziu după naștere.

Aceste viziuni false și deloc măgulitoare se găsesc încă printre medici și părinți. Nici nu este de mirare faptul că oamenilor nu le vine să creadă că o naștere traumatică, fie ea cezariană sau vaginală, poate avea consecințe semnificative pentru tot restul vieții. Bebelușii rămân victime, ori ale vechilor superstiții, ori ale superstițiilor noi, inventate de oamenii de știință.

Într-o epocă "a științei", mamele sunt ezitante deoarece cunoașterea lor intuitivă este catalogată cu ușurință ca invalidă. Ceea ce cred mamele despre copiii lor este considerat ca fiind corupt, egoist sau imaginar - și nu la același nivel cu cunoașterea "experților" și "oamenilor de știință".


ANEXA 1

Nașterea ca proces "științific" a răpit sensurile cele mai omenești și mai personale, care au alimentat oamenii de mii de ani. Necesitățile psihologice ale părinților și copiilor au fost violate. 

Dacă te miri de cum a reușit o cultură atât de nouă a nașterii să se dezvolte atât de rapid, va trebui să înțelegi puterea și atracția imense exercitate de știință în secolul XX. Adaugă la aceasta curentele subtile de frică asociate dintotdeauna cu incertitudinea nașterii și vei înțelege că oamenii privesc știința medicală ca pe o garanție a unei nașteri sigure și perfecte - o iluzie de care părinții încă se mai agață.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, (...) o știință extrem de sigură pe ea ne învăța că nou-născuții sunt lipsiți în mod esențial de simțurile fizice, de minte și de memorie. Experții insistau că bebelușii nu erau capabili încă de a simți durerea și, chiar dacă păreau să sufere, era doar un reflex, nu o experiență personală. Această motivație a fost folosită pentru a justifica operații chirurgicale majore asupra bebelușilor, fără anestezie, timp de 140 de ani - o practică încetată abia în 1986! Mai rău, autoritățile au anunțat că bebelușii nu au cum să-și amintească vreuna dintre experiențele din uter sau de la naștere - indiferent că acestea ar fi bune sau rele. Unii psihologi afirmau că bebelușii nu-și recunosc mamele ca mame, ci doar ca obiecte dintr-o lume plină de alte obiecte.

Evelyn Underhill (...) afirmă că funcția misticii este de a te dărui, preda și supune, în vreme ce funcția magicului este de a apuca și a controla.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu