Nașterea în epoca plasticului (note de lectură) - 1

(Note de lectură din volumul lui Michel Odent – Childbirth in the Age of Plastics, Pinter and Martin, 2011. Sublinierile ne aparțin.)

1. ISTORIA MEDICINEI DIN PERSPECTIVA ISTORIEI PLASTICULUI

Istoria chirurgiei de urgență a făcut întotdeauna pași spectaculoși în timpul războaielor.

Istoria medicinei din ultimii 50 de ani nu poate fi separată de istoria folosirii plasticului. Dispozitivele medicale consumabile s-au dezvoltat gradual după 1960. În jurul anului 1970, au apărut recipiente de plastic, care reduc riscurile emboliei. Noile plastice, din ce în ce mai puțin traumatice pentru vene, au înlocuit policlorura de vinil (PVC). În jurul anului 1970, a avut loc revoluția teflonului, urmată în anii 80 de revoluția poliuretanului. Folosirea perfuziilor intravenoase a devenit atât de răspândită în spitalele moderne, că procedura aplicării lor a devenit progresiv treaba asistentelor, deși inițial numai medicii puteau face asta. Avansurile în folosirea medicală a plasticelor au indus o nouă fază în relația dintre medici, asistente și moașe. Astăzi există un nou domeniu pentru medicii specialiști - este acela al introducerii tuburilor de plastic în toate vasele, organele și părțile corpului, care până acum erau accesibile doar pe cale chirurgicală.

Dezvoltarea plasticului nu doar că a transformat majoritatea disciplinelor medicale, dar a făcut posibilă apariția noilor specializări, precum neonatologia.

Practic, însuși conceptul de terapie intensivă este o consecință a folosirii medicale a materialelor plastice.

Revoluția plasticului a avut efecte spectaculoase în maternități. A fost premisa necesară a standardizării medicalizării nașterii la care asistăm în zilele noastre. Astăzi este banal să vezi o femeie în travaliu, al cărei braț este conectat la o perfuzie intravenoasă - o pungă de plastic care se prelungește cu un tub de plastic, în vreme ce un cateter este introdus în zona ei epidurală. Oamenii din generația mea înțeleg că aceasta este o situație absolut nouă. Ne aflăm într-o situație fără precedent, iar prioritatea este să articulăm întrebările potrivite în privința ei.

2. ÎNTREBĂRI NEPUSE DESPRE CEA MAI COMUNĂ INTERVENȚIE MEDICALĂ LA NAȘTERE

Trebuie să ne întrebăm mai întâi de ce femeile moderne au nevoie de acest substitut - oxitocina sintetică - pentru a înlocui un hormon secretat natural de glanda pituitară posterioară. Este oare pentru că sistemul lor de oxitocine este perturbat? Capacitatea de a elibera efectiv oxitocina se degradează oare de la generație la generație, ca rezultat al unor aspecte care țin de viața modernă, în special nașterea medicalizată? Aceasta este o întrebare vitală pentru viitorul civilizației, pentru că sistemul oxitocinei este implicat în sociabilitate, în capacitatea de a iubi și în moderarea agresiunii.

Alte probleme sunt ridicate de către substanțele care ar putea trece în placentă și, de acolo, la copilul încă nenăscut. De exemplu, fluidul folosit pentru transportarea oxitocinei sintetice. Înainte, perfuziile cu glucoză erau regula. Acestea nu erau benigne, deoarece moleculele simple de zahăr treceau repede placenta, iar insulina mamei - eliberată ca reacție - nu ajungea la sângele fătului. Exista astfel un risc de producere al unui exces de insulină generat de pancreasul bebelușului ca răspuns la aceste niveluri ridicate de zahăr. Studii aprofundate au confirmat riscurile hipoglicemiei neonatale.

De ce asemenea problemă a rămas necercetată? Probabil că motivul principal este că oxitocina nu este considerată un "adevărat" medicament, pentru că formula sintetică nu este deloc diferită de cea a oxitocinei naturale: o moleculă simplă (nonapeptidă). Totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, pentru că volumul de oxitocină care ajunge la fluxul de sânge matern prin perfuzie este enorm în comparație cu volumul de oxitocină naturală pe care-l poate produce glanda pituitară posterioară. Mai mult decât atât, oxitocina naturală este eliberată prin pulsații, în vreme ce cea sintetică este administrată în mod continuu. 

3. STATISTICI INEXACTE DESPRE NAȘTERI

Imaginați-vă o femeie al cărui travaliu a fost indus. După inducție, ea a petrecut ore cu o perfuzie de oxitocină sintetică atașată de braț, cu sau fără anestezie epidurală. Dacă nu s-au folosit forcepsul sau ventuza, această naștere va fi clasificată ca fiind "spontană" sau "normală" în rapoartele de sănătate publică și studiile publicate în literatura medicală. Perfuziile cu oxitocină sunt, în mod evident, considerate ca fiind detalii minore, care nu merită să fie menționate în statistici.

Detaliile despre folosirea oxitocinei sintetice ar fi fost folositoare pentru a interpreta diverse date, de vreme ce este posibil ca nou-născuții care au avut o naștere lungă și dificilă pe cale vaginală, încheiată prin forceps sau vacuum, să fie expuși la doze mari de oxitocină în vreme ce, din motive evidente, cei născuți în urma cezarienei pre-travaliu să nu fie expuși unei asemenea medicații.

Astăzi, este posibil ca o cezariană să dureze 20 de minute și să cauzeze aceleași pierderi de sânge ca și o naștere normală.

Este foarte dificil să exprimi gradul de siguranță în limbaj statistic.

În vreme ce progresele tehnicii împing istoria într-o anumită direcție, progresele științei o împing în direcția opusă. Acestea din urmă indică noile criterii de care trebuie să ținem seama. [...] Ele oferă noi motive de a perturba cât mai puțin procesele fiziologice.

4. UN INSTRUMENT PENTRU VIITOR

Suntem deja în măsură să presupun că apariția bruscă a anumitor condiții patologice ar putea fi legată de noile și puternicele modalități de a interfera cu procesele fiziologice în perioada perinatale.

Este remarcabil faptul că atunci când cercetătorii explorează o anumită boală sau tulburare de personalitate care poate fi interpretată ca fiind o slăbire a capacității de iubi (pe alții sau pe sine), ei detectează constant factori de risc semnificativi în perioada din jurul nașterii. Printre aceste tulburări putem menționa în special: criminalitatea juvenilă, autismul, suicidurile și alte condiții care pot fi catalogate drept comportamente distructive, precum dependența de droguri sau anorexia nervoasă.

Atunci când mamiferelor non-umane li se perturbă procesele nașterii, efectele sunt foarte spectaculoase și ușor de remarcat cu ochiul liber: mama nu este interesată de nou-născut. Este cazul oilor cărora li s-a făcut anestezie epidurală și maimuțelor care au născut prin cezariană. 

Nu trebuie să ne îngrijorăm dacă un anumit copil a fost salvat prin cezariană. Mediul cultural poate în mare măsură să compenseze numeroase pierderi. Întrebările pe care trebuie să ni le punem privesc însăși civilizația noastră. Ce se va întâmpla într-un secol sau două dacă acum majoritatea nou-născuților umane vor fi născuți prin cezariană?