Ferestre către pântec (note de lectură) - 5

(Note de lectură din volumul lui David Chamberlain – Ferestre către pântec. Pentru a citi notele de lectură anterioare din acest volum, clic: 1, 2, 3, 4. Sublinierile ne aparțin.)

7. ÎN PÂNTECE SE ÎNVAȚĂ, SE ÎNVAȚĂ, SE ÎNVAȚĂ

Pe măsură ce metodele de cercetare s-au îmbunătățit, dovezile existenței memoriei prenatale și perinatale au devenit din ce în ce mai remarcabile. Experimentele au dezvăluit că există memoria anumitor pasaje muzicale sau povești, recunoașterea anumitor voci, memoria anumitor sunete din limba natală și chiar recunoașterea poezioarelor pentru copii citite pe când copiii încă se aflau în pântec.

Psihologul Peter Hepper de la Universitatea din Queens a organizat un experiment modest cu 20 de mame însărcinate, dintre care jumătate preferau usturoiul și-l foloseau la gătit, iar cealaltă jumătate nu folosea deloc usturoi. În intervalul de 28 de ore de la naștere, copiii acestor femei au observați, în pătuțurile lor, dacă acceptă sau resping o bandă de test cu usturoi. Cele două grupuri au reacționat foarte diferit. Copiii ai căror mame nu consumau usturoi au considerat mirosul ca fiind neplăcut și l-au respins, în vreme ce copiii ai căror mame consumaseră usturoi și-au manifestat interesul pentru banda de test - aceasta este o dovadă a învățării din experiența personală din uter.

*Un studiu internațional din 1988, cuprinzător și probabil unic în lume, la care au colaborat psihologi și psihiatri din Finlanda, Cehia și Suedia a avut ca subiect diferențele pe termen lung dintre copiii doriți și cei nedoriți. În Suedia, subiecții au fost urmăriți până la vârsta de 25 de ani, în Praga până la 20-35 de ani, iar în Finlanda până la 16 ani:

În Suedia, subiecții care nu au fost doriți nici la concepție, nici în timpul sarcinii și născuți după respingerea cererilor de avort s-au dovedit a fi expuși la riscuri mai mari în privința problemelor psihosociale. Copiii nedoriți au primit mai multă atenție psihiatrică, comiteau mai frecvent acte de delincvență și se descurcau mai greu la școală. 

În Finlanda, măsurătorile începute la 28 de zile după naștere, au dezvăluit faptul că bebelușii nedoriți sunt mai slabi și mai mici și că s-au născut prematur. Copiii nedoriți au o rată a mortalității infantile mai ridicată - cca. 24 la mie - și mai multe handicapuri, inclusiv paralizie cerebrală și retardare mentală. (...) Copiii nedoriți s-au descurcat mai greu la școală, au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor și au primit note mai mici pentru performanța verbală. La 14 ani, copiii nedoriți aveau dublul numărului de rezultate IQ slabe (sub 68) față de omologii lor. Dezvoltarea fizică era mai slabă, iar performanțele școlare - mult mai slabe. 

În Praga, până la vârsta de 9 ani, copiii mamelor care făcuseră de două ori cerere pentru avort și fuseseră refuzate au avut nevoie de mai multe îngrijiri medicale pentru boli acute prelungite. (...) Au obținut note mai mici la școală. Erau mai devianți decât copiii din grupul de control, primeau mai puțină empatie și atenție, aveau mai puține contacte sociale. (...) Mulți dintre ei nu au mai continuat școala după 14 ani. Erau mai degrabă hiperactivi decât sociali. S-au simțit mai respinși de către mame decât ceilalți, iar relațiile lor cu părinții s-au deteriorat cu timpul.

Până la vârsta de 23 de ani, acești copii nedoriți au manifestat mai multe probleme de natură socială și infracțională, comițând de trei ori mai multe fapte de natură să fie condamnate cu sentințe de închisoare și supraveghere permanentă. (...) La maturitate, copiii nedoriți au raportat eșecuri repetate în relațiile amoroase și au răspuns pozitiv la formularea: "dragostea aduce mai multe probleme decât plăcere".

Copiii nedoriți din Praga (ei înșiși alăptați pentru o perioadă mai scurtă de timp decât copiii doriți), odată ajunși la maturitate, au fost de părere că un copil nu ar trebui să fie alăptat mai mult de o lună. (...) Manifestări ulterioare ale persistenței traumei au apărut atunci când subiecții nedoriți au ajuns să se căsătorească și au devenit părinți la rândul lor. Cei care s-au căsătorit au raportat căsniciile ca fiind mai puțin satisfăcătoare, iar sarcinile mai puțin dorite, și au avut nevoie de mai mult timp pentru a dezvolta o relație strânsă cu propriii copii din pântece. Când au fost întrebate cât timp au planificat să stea acasă după nașterea copilului, cele mai multe dintre aceste mame au răspuns "până la sfârșitul concediului" (2 ani) în vreme ce mamele omoloage au răspuns că vor să stea acasă până când copilul va ajunge la vârsta școlarizării.

Aceste descoperiri copleșitoare din acest studiu științific excepțional oferă o documentare strălucitoare asupra memoriei și învățării prenatale, dovedind - în mod alarmant - cum respingerea părinților din perioada intrauterină devine un cadru de rău augur al vieții.*

Testarea copiilor în primul an de viață a scos la iveală faptul că ei sunt superiori adulților în ceea ce privește abilitatea de a percepe diferențele subtile ale fonemelor - cele mai mici segmente ale cuvintelor.

Un caz relatat de profesoara de lingvistică croată Zrinka Babic: o fetiță din Croația, F.N, a rostit primele ei cinci cuvinte la vârsta de 7 luni. Patru dintre cuvinte erau în croată, dar al cincilea era cuvântul englezesc "box" (cutie). Ea pronunța acest cuvânt neașteptat cu un puternic accent american. Modul în care a apărut acest cuvânt în vocabularul fetiței a fost elucidat de mama sa. Între lunile 6 și 8 de sarcină, mama sa avea în grijă instruirea  în limba engleză a unui copil cu retard, repetându-i aceleași fraze și cuvinte, neîncetat. "Aceasta este o cutie. O cutie? Da, aceasta este o cutie!" F.N. era ca un martor din uter, asistând la o "imersiune" în limba engleză în timpul atât de sensibilului trimestru al treilea, în care există o dezvoltare lingvistică accelerată. Această experiență uterină a fost de ajuns pentru a pune cuvântul englezesc "box" în topul primelor cinci cuvinte din vocabularul ei croat. 

8. REALITĂȚILE CONȘTIINȚEI INTRAUTERINE

Andrew Feldmar, un terapeut canadian, a lucrat cu patru tineri care încercaseră de cel puțin cinci ori să se sinucidă. Încercările lor erau, în mod bizar, regulate, producându-se de fiecare dată în aceeași perioadă a anului.

În încercarea sa de a înțelege acest tipar repetitiv, Feldmar a început să chestioneze mamele acestora. A fost șocat să afle că fiecare dintre acești tineri suicidali a supraviețuit unei tentative ratate de avort. Apoi, a descoperit că tentativele de sinucidere apăreau chiar în lunile în care avuseseră loc tentativele de avort - deși nici unul dintre pacienții lui nu știa despre vreo asemenea tentativă. Feldmar a convins mamele să le spună copiilor despre asta. [...] Chiar și modul în care aceste tentative de sinucidere au loc seamănă cu modul în care a avut loc tentativa de avort (de exemplu, dacă mama a folosit mijloace mecanice, așa a procedat și tânărul; dacă mama a încercat să avorteze prin mijloace chimice, tânărul a încercat să se sinucidă prin supradoză). [...] După ce a avut loc un dialog sincer între mame și copii, aceștia din urmă nu au mai încercat niciodată să se sinucidă.